24 October 2010

Nu numai posibil, dar inevitabil


From 14 June 2010 www.StemCellsandAtomBombs.blogspot.com:  Not only possible, but inevitable




Când ne gândim la bomba atomică, deseori dăm vina sau privim cu respect spre Statele Unite şi ingeniozitatea lor ştiinţifică. Adesea, oamenii uită că trei guverne şi oameni de ştiinţă din multe ţări au participat la echipa care a făcut posibilă bomba atomică.
Canada a participat datorită depozitelor sale de uranium rar şi a fost gazda multor cercetători britanici care şi-au desfăşurat activitatea în Canada din cauza bombardamentului din Marea Britanie. Şi oamenii de ştiinţă britanici urmăreau să realizeze bomba atomică şi în 1940 a fost înfiinţat Comitetul MAUD pentru a examina cantitatea critică de uraniu necesară bombei.  Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au cooperat în crearea bombei atomice într-un timp record deoarece erau într-o cursă împotriva naziştilor.
James Chadwick nu este un nume pe care majoritatea l-ar asocia cu bomba atomică. S-a evidenţiat în 1935 când a câştigat premiul Nobel pentru fizică datorită descoperirii neutronului în 1932. Dacă vă aduceţi aminte de lecţiile de fizică din gimnaziu, vă amintiţi că atomii sunt constituiţi din protoni, electroni şi neutroni. Până în 1932 oamenii nu aflaseră despre neutron. Cu treisprezece ani înainte ca bomba atomică să-şi declkanşeze forţa sa teribilă, majoritatea oamenilor de ştiinţă ştiau mai puţin despre atom decât copiii de doisprezece-cincisprezece ani din zilele noastre.
Deşi membru al Comitetului MAUD James Chadwick nu a avut cunoştinţă de multe studii asupra uraniului.  In decembrie 1940 după ce a văzut o parte din rezultatele cercetării a concluzionat că
"bomba nucleară nu este doar posibilă, este inevitabilă. după aceea a trebuit să ia somnifere era singurul remediu." 
La mai puţin de cinci ani după aceea, morţii din Hiroshima şi Nagasaki au fost martori ai teribilei preziceri a lui Chadwick.
Prezicerea aceasta mi-a amintit de alta pe care am văzut-o în timpul cercetării celulelor stem: 
"Neurologii din toată lumea sunt de acord că refacerea măduvei spinării deteriorate nu este o chestiune de dacă ci o chestiune de când."
După ce am citit cum prezicerea lui Chadwick a devenit realitate numai după cincizeci şi şapte de luni, m-am grăbit să văd când a fost spusă cea despre refacerea măduvei spinării. Nu sunt foarte sigur, dar prima afirmaţie de acest gen a fost făcută de Fundaţia Christopher şi Dana Reeve care susţine o mai amplă cercetare în domeniul celulelor stem şi leziunilor măduvei spinării. Din păcate a fost făcută acum patruzeci şi opt de luni. 
Din ceea ce am citit nu cred că suntem la distanţă de nouă luni de a putea spune: "azi lumea este martoră a forţei copleştioare a tratamentului cu celule stem."

No comments:

Post a Comment